marți, 3 iulie 2012

Dragele mele / Dragii mei!

Am gasit ziele acestea pe youtube o dezbatere cu Yasmin Mogahed - despre definitia dragostei si casatoria in Islam. M-a impresioant mult modalitatea de redare a practicilor islamice. Va recomand sa audiati si dvs.

Cu drag,
Latifah

joi, 28 iunie 2012


ETICHETA DE A MINCA IN ISLAM


Bismillah al rahman al rahim!

Mîncarea, stilul de a mînca, conţinutul mîncării, cantitatea sunt elementele care fac ca rata obezităţii şi a bolilor gastrointestinale precum şi diabetul să crească zi de zi pe plan mondial. Mîncăm acasa, mîncăm pe drum, mîncăm în oraş, mîncăm în parc, la cinema, mîncăm şi bem…bem şi mîncăm. Cine nu ştie pentru UE rata obezităţii este de 50,1% şi este în continuă creştere. Obezitatea devine astfel o problemă internaţională şi conducerile multor ţări au început campaniile de informare şi prevenire a acestei boli. Mulţi oameni de ştiinţă consideră că nu doar ce şi cît consumăm dar şi cum duc la apariţia acestei boli.

Din păcate sunt şi eu una din persoanele ce mă lupt cu kilogramele în plus, (allhamdulellah nu sunt la stadiul de obezitate însă am trecut şi prin acea etapă) şi pe cîmpul meu de bătălie am multe victorii cît şi înfrîngeri. Aşa că mi-am fixat gîndul că copii mei (allah să mă binecuvînteze cu ei în viitor) o să îi învăt să ducă un sistem alimentar mai bun şi mai sănătos. În scopul acesta, pentru a mă pregăti de pe acuma cît şi pentru mine personal am început a căuta informaţii despre acest subiect în vîrtejul de informaţii de pe net, sfaturi de la prieteni şi colegi. Ce pot spune un tsunami de info a inceput să se creeze la mine în creier, mi-am zis am nevoie de timp ca să o prelucrez pe toată. Întimplător meditînd asupra problemei subhanallah mi-a venit ideea de a vedea ce se zice în Islam despre alimentare şi regim alimentar. M-am minunat cîtă informaţie am găsit aşa că mi-am zis decît să postez un articol despre această problemă per general mai bine să fac o combinaţie între învăţăturile islamice si ce spune lumea modernă despre.

Astăzi vreau sa discutam despre eticheta de a mînca. Nu vă uimiţi dacă in Islam şi aici sunt reguli pentru că musulmani prin toată existenţa lor trebuie să îl slujească pe Allah (swt). Mă voi referi doar la etapa de consum (într-o altă postare vom vorbi şi despre procesul de pregătrie a mîncării).

În Islam mîncare este sursa de hrană pentru organism. Muslmanul manîncă şi bea pentru aşi păstra organismul sănătos ca acesta să îl poată sluji pe Allah. Exemplele de urmat referitor la etichetele de a mînca se regăsesc în sfîntul Coran cît şi din relatările referitorl la viaţa însăşi profetului Mohammed sas.

Putem deriva etichetele de a mînca în trei categorii: înainte de mîncare, în timpul mîncării şi după mîncare.

Înainte de mîncare – Mîncarea şi băutura musulmanului trebuie să fie una permisibilă în Islam (halal) pentru că precum rugăciunea hrăneşte sufletul la fel şi mîncarea hrăneşte trupul. Care sunt acestea anume vom vorbi într-o următoare postare. De asemenea mîinile se spală înainte şi după mîncare. Se ştie că mîinile murdare contribuie la transmiterea multor boli transmisibile astfel că e mai bine să prevenit contactul cavităţii bucale cu astfel de bacterii sau microbi. Şi pentru ca mîncarea să fie de folos atît trupului cît şi sufletului nostru este bine să cerem binecuvîntarea lui Allah swt - Bismilahhi. Astfel că din necesitate fizică mîncarea devine şi act de slujire care este răsplătită de Allah swt ca urmare a intenţie noastre bună. Modalitatea de consum a mîncării trebuie să fie una modestă. Exemplu în acest sens este Profetul Muhammad sas despre care este relatat ca mînca la podea, în genunchi cu partea dorsală sprijinită pe picioarele întinse sub el  sau cu ghenunchiul drept ridicat şi stîngul sub el. Mulţi atît musulmani cît şi alte religii consideră această metodă dezgustătoare şi învechită, însă toţi ar trebui să înţeleagă că dacă profetul nostru mînca în acest mod de ce nouă ne-ar fi ruşine şi medical poziţia dată este destul de reuşită şi chiar uşurează sistemul de înghitere şi prelucrare a mîncării de către sistemul digestiv. De asemenea se recomandă să nu se facă pierdere de mîncare, mîncare cu forţa. În cazul în care îţi place mîncarea mănâncă, în cazul în care nu îţi place nu mînca. De asemenea se recomandă ca toţi membri familiei să manînce împreună, împreună cu oaspeţii sau slugi. În lumea noastră modernă şi cu tempo nebun tindem tot mai puţin să respectăm acest obicei care are o parte importantă în sistemul de relaţionare, socializare. Împărţind aceaşi bucată de pîine, împreună cu cei dragi creează confort psihologic şi moral, te simţi conectat la societate. Împrejurul mesei membrii familiei se pot bucura de prezenta celorlalţi. Eu personal ador atunci cînd toți ne adunăm la părinţi acasă şi mama ne așteaptă cu masa întinsă. Da tradiţia moldoveanului de a uni familia împreună în jurul mesei este şi în Islam. Am să mă întorc un pic înapoi referitor la cererea binecuvîntării mîncării de către Allah zicând –Bismillah. Îm islam şaitan, ginii şi duhurile rele locuiesc printre oameni deşi nu avem capacitatea de ai vedea. Se consideră ca nerostind Bismillah permiţi lui şeitan să se hrănească din mîncarea ta astfel că tu nu ai nici un folos din mîncarea consumată. De asemenea dacă în timpul mîncării întră cineva şi zice Bismillah atunci şeitan îşi zice însuşi  – „Aici nu vei avea posibilitatea să trăieşti sau să mănînc.”

În timpul mîncării – În islam se recomandă mîncarea cu mina utilizînd trei degete de la mîna dreaptă. Se i-au porţii mici şi se mestecă bine. Bun acum văd reacţii de la unii cititori ai acestei postări de genul „ce medieval…fuu .. cu mîna …musulmanii sunt în epoca de piatră… voi nu ştiţi de furculiţă şi cuţit?!” Păi bine că nu, haideţi, fiţi sinceri, şi recunoaşteţi ca deseori şi voi mîncaţi cu mîna sau întindeţi mîncarea cu o bucată de pîine. Iar noi musulmanii vă vom replica la astfel de afirmaţii cu nota că profetul nostru Mohammed sas care a fost ultimul profet şi este o persoană foarte iubită de Allah swt mînca cu mîna şi nu se complexa de ce noi urmaşii lui şi supuşii lui Allah să ne fie ruşine de acest lucru? Bun dacă nici aşa nu v-am convins sau chiar dacă sunteţi de acord cu această afirmaţii însă vă simţiţi mai comod să mîncaţi cu lingura şi furculiţa regula de a mînca cu mîna dreapta trebuie să se respecte, adică chiar daca utilizaţi în acelaşi timp cuţitul şi furculiţa, furculiţa se ţine în mîna dreaptă (mîna care duce la gură) şi cuţitul în stînga. Cei obişnuiţi să taie cu dreapta se vor plînge pe mine pentru că le vine greu sa taie cu stînga dar ca să vă mai încurajez amintiţi-vă că sunt persoane care de la natură sunt stîngaci (mă aflu şi eu în această categorie ;)) dar care dat fiind regula de dreapta s-au adaptat (s-au se mai adaptează încă) să mănînce cu dreapta.
Persoana aflată la masă trebuie să mănînce dacă sunt puse platouri comune cu mîncare din partea platoului din faţa lui si nu din mijloc sau din faţa altor persoane aflate la masă. De asemenea trebuie să mănînci tot ce ai în farfurie, în Islam se descurajează irosirea mîncării şi supra alimentarea. În acest scop musulmanii sunt deprinşi sa lase farfuria goală şi chiar să întindă cu o bucată de pîine de pe farfurie. Se mai zice că nu ştii care parte a mîncării este binecuvîntată. În cazul în care cade o bucată de mîncare pe jos aceasta trebuie ridicată scuturată şi mîncată, nu trebuie să lasăm pe jos mîncare pentru şaitan (diavol). Vă sună cunoscut astfel de obiceiuri mie da, şi pe noi bunica ne învăţa aceleaşi lucruri.
Mîncarea nu se mînăncă fierbinte şi nici nu se suflă în ea ci se aşteapă răcirea acesteia pînă la punctul în care o poţi consuma. Din punct de vedere medical acesta contribuie la evitarea bolilor digestive, arsuri ale cavităţii bucale si esofag. Legat de cantitatea de mîncare care este necesară de consumat la o masă sunt relatări care ne spun că profetul Mohammed sas ne învaţă că „ Omul nu alimentează un container mai rău decît propriul stomac. Pentru a te menţine în formă este necesar doar de anumită cantitate de mîncare. Dacă el trebuie să mănîce mai mult atunci el trebuie să aibă grijă ca o treime din stomac să fie plin cu mîncare, o treime cu lichide şi o treime să rămînă gol pentru a putea respira. Exact cum spun specialiştii din domeniul alimentar că trebuie să ai o masă echilibrată atît cu produse solide cît şi cu lichide şi trebuie să mănînci pînă simţi că ţii un pic foame.

De asemenea se dă prioritate persoanelor mai învîrste sau mai virtuoşi să înceapă să mănîce, ei fiind primii care trebuie să îşi pună mîncare în farfurie, dacă farfuriile cu mîncare sunt comune. Aceasta e mai mult o etichetă morală dînd astfel dovadă de respect faţă de ceilalţi. De asemenea nu e bine să îţi îndrumezi companionii de la masă să mănînce, în cazul în care aceştia sunt firi mai ruşinoase este şansa ca după ce tu atragi privirile tuturor asupra lor să rămînă flămînzi pentru că s-au ruşinat să mănînce. De asemenea cei de la masă trebuie să aibă grijă să nu mănînce mai mult decît ceilaţi pentru că la sigur mănîcă partea unui companion de la masă şi iarăşi este şansa ca cineva să rămînă flămînd. Nu este bine să faci orice ce ar da dovadă de comportament grosolan şi ar deranja pe cei din jurul mesei. În cazul în care la masă se află şi persoane sărace se dă prioritatea acestora, avînd grijă că aceştia să manînce destul şi să nu rămînă flămînzi.


După mîncare -  După cum am menţionat şi mai sus trebuie să te opreşti de mîncare înainte de a te simţi plin. Aceasta ajută la digestie şi preîntîmpină apariţia problemelor gastro-intestinale. De asemenea musulmanii care mănîncă cu degetele de la mînă preferă să îşi lingă degetele (nu vă răzvrătiţi …dacă va aduceţi aminte mîinile se spală înainte de mîncare şi se folosesc doar pentru a mînca ;) ) apoi se şterg cu şerveţelul sau se spală însă logic se preferă spălarea acestora. După masă se recomandă curăţirea dintilor cu aţă dentară sau miswak (Miswak-ul este făcut din ramurile unui copac special, arak ale cărui fibre lemnoase se separă prin frecare, formând o perie naturală. Se foloseşte ca perie clasică de dinţi, dar fără a utiliza pasta de dinţi sau apa, până când se formează perii respectivi. Când aceşti peri încep să se tocească, se taie porţiunea cu peri şi se reia procedeul. Este antibacteriană, previne depunerea de tartru, apariţia gingivitei şi a cariilor. Recent s-a demonstrat că miswak-ul conţine substanţe similare cu cele aflate în compoziţia periuţelor de dinţi moderne cu rol de a proteja dinţii şi de a reîmprospăta respiraţia. În urma analizelor, s-a descoperit ca acesta contine diferite substanţe antibacteriene, care distrug germenii nocivi din cavitatea bucală ce pot cauza infecţii şi carii. Testele efectuate în Arabia Saudita şi în America confirmă proprietăţile sale antiinflamatorii şi antibiotice.) Şi clătirea acesteia de asemenea pentru a evita mirosul neplăcut din gură, aspectul neîngrijit şi de asemenea sub aspect medical. Partea islamică a acestei proceduri este că cu gura noi rostim numele lui Allah, ne rugăm la el. Cel mai important după mîncare este să nu uităm să îi mulţumit lui Allah pentru bucatele de pe masă şi să îi cerem binecuvîntarea. De exemplu cînd se rupe postul se rosteşte o dua ca - „fie ca cei care au postit să îşi închidă postul cu tine, fie ca oamenii pioşi să îţi mănînce mîncarea ta şi îngerii să invoce binecuvîntările pentru tine” (Abu Dawud).

Deci iată expus destul de succint eticheta de a mînca în Islam. Nu este grea de urmat şi are beneficii atît fizice cît şi spirituale. Eu zi de zi încerc să implimentez toate cele învăţate în viaţa mea şi, inshallah să reuşesc să devină un obicei bun. 




NOTA: Articolul meu este bazat pe materiale islamice de pe site-urile de specialitate insa acesta nu reprezinta o analiza detailata a acestui subiect deci este posibil ca in anumite contexte relatarile mele sa fie incomplete. Articolul are scopul doar de scurta informare, insa doritorii pot gasi informatii detailate la acest subiect pe orice site islamic. Va recomand http://mdfemeimusulmane.forumers.ro un forum islamic special creat pentru femei de catre femeile musulmane din Moldova.
Iata cite articole la acest subiect:
 http://mdfemeimusulmane.forumers.ro/t381-sfaturi-din-sunnet-cum-sa-micam-corect http://mdfemeimusulmane.forumers.ro/t384-ce-facem-cu-mina-dreapta-si-cu-mina-stinga http://mdfemeimusulmane.forumers.ro/t383-besmele-inainte-de-masa

joi, 12 aprilie 2012

Despre profetul Isa aleykum selam (profetul Isus) si reintoarcerea lui pe pamint


Cred ca pentru toti musulmanii in ajunul sarbatorilor crestine sa ne amintit adevarul despre profetul ISA si importanta sa in Islam si reintoarcerea sa pe Pamint.

PS: Imi place tare stilul relaxant si chiar vesel de narare a lui Yusuf Estes fie ca allah sa ii ierte toate pacatele ameen.

miercuri, 4 aprilie 2012

Homosexualitatea - cum vad eu aceasta problema

Lumea in ziua de azi striga sus si tare despre nediscriminarea dupa orientarea sexuala. Fiecare persoana indiferent de acest aspect are dreptul la munca, la casa, conditii sociale etc. O idee generala justa si teoretic vorbind buna. Insa sunt atitea aspecte care trebuie reglementate si care trebuie luate sub controlul unor reguli generale morale ale unei societati sanatoase, societati care doreste sa se dezvolte, societate care doreste sa fie data exemplu.
Nu as avea nimic impotriva acestei idei daca practica nu ar impune anumite reglementari. Faptul ca esti gay sau lesbiana si esti colega mea de serviciu, vecin, ruda, client, cumparator al aceluias supermarket, vizitator al aceluasi local public etc. nu imi schimba cu nimic atitudinea si comportamentul. Insa promovarea agresiva si impunerea acestora unei societati este cea ce ma deranjeaza ca membru al societatii date. Baza unei societati sanatoase este si va fi intotdeauna familia – aceasta coabitare intre barbat si femeie ce duce la procreare, la modelare si formare a individului de miine. Din pacate in ziua de azi sub sigla egalizatii si nondiscriminarii si in special nondiscriminare dupa orientarea sexuala se dezvolta un plan malefic de distrugere a celulei societatii –FAMILIA. Suntem martori a promovarii in mass-media si in weastern society a homosexualitatii ca lucru normal si la moda.  Idea ca fiecare e diferit si poti fi diferit de ceilalti iar noi te acceptam asa cum iesti atinge cote maxime.
Familia este baza de formare a personalitatii si a modului de gindire a viitoarei generatii ca si o planta proaspat incoltita are nevoie de protectie, ingrijire, hrana si lumina. Tinerii in ziua de azi fata de alte generatii au de infruntant mai multe tentantii lucru ce perpetua dezvoltarea si consolidarea normelor morale ale unei societati. Droguri, alcool, libertinism sexual, rasism sunt printre aceste tentatii.

Homosexualitatea este discutata si inregistrata si in cartile religioase Vechiul Testament, Coran clasificind acest fenomen ca un pact major si fiind necesar actiuni abolut radicale de prevenire si lichidare a acestui fenomen (se considera crima  impotriva lui Allah – conform normelor islamice). Deoarece aceasta afecteaza obiectivelor si scopului general pentru care s-a creat barbatul si femeia, duce la distrugerea  familiei si institutia casatoriei si duce oamenii la ignorarea ghidarii din partea lui Allah si orientarea spre satisfacerea poftelor lumesti/trupesti.
In terminologia islamica, homosexualitatea este alternativ numita al-fasha (act obscen), shudhudh (anormalitate) sau ‚amal qawn Lut (comportamentulu poporului lui Lut). Islamul invata ca musulmanii nu ar trebui sa participe sau sa sustina homosexualitatea.

O descriere detailata a acestui fenomen si in general a denegrarii societatii prin alcool, droguri, homosexualitate, pervesiuni sexuale sunt clar descrise in Coran prin exemplu poporului profetului Lut aleykum selam.  Poveste impartasita si in Vechiul Testament al Bibliei. Popor care a primit pedeapsa capitala de la Allah preamaritul (swa) prin eradicarea acestei societati.

In islam instituia familiei este pilonul societatii. In Coran se mentioneaza clar ca tot ce a fost creat de Allah (swa) a fost creat in perechi ce se autocompleteaza. Imperecherea intre barbat si femeie este o parte naturala a naturii umane si a ordinii naturale. Casatoria si familia este calea acceptata in Islam pentru nevoiele emotionale, psihice si fizice ale fiecarui individ ce necesita a fi satisfacute.

Homosexualitatea se pedepseste in tarile islamice si se poate ajunge si la executarea persoanelor acuzate de acte de homosexualitate. Desi eu una personal nu cred ca as putea pune aceasta sentinta unei persoane sustin aceasta idee de inhibare a fenomenului si cred ca legile sunt stricte anume pentru a descuraja dezvoltarea acestuia. Sigur ca unii ar zice ca noi stim doar sa condamnam nu si sa sustinem aceste persoane in a se incadra in societate si in incercarea de reabilitare a acestor persoane. Cazurile de homosexualitate trebuie tratate cu seriozitate si conform legii islamice in acuzarea de acest gen trebuie sa fie un anumit numar de martori barbati sau femei. In Islam persoanele care au tendinte homosexuale sunt indemnate in a depune eforturi de a se schimba. Homosexualitatea fiind privita ca o incercare ce trebuie depasita ca si orice alte incercari intimpinate in viata de zi cu zi. Si nu exista nici o hotarire legala impotriva persoanelor care au impulsuri homosexuale si care nu actioneaza dupa aceste impulsuri. 

Islamul pune un accent puternic pe intimitatea in familie si relatiile homosexuale in cadrul intim ce nu sunt facute publice nu pot fi pedepsite insa nu sunt nici incurajate. Practic nu este „o crima” daca aceasta nu este facuta public si este vazuta in general ca o problema intre individ si Dumnezeu.
Daca e sa ne uitam in societatea contemporara si anume tarile neislamice realitatea este cu totul inversa. Homosexualitatea nu este un fenomen cu care trebuie fiecare individ afectat sa lupte ci este o normalitate. Considerindu-se aceasta o alta cale de expunere a individualitatii, a fi „anormal” iesit din tipare. In tari ca SUA, UE se incearca motivarea si explicarea acestora, educarea copiilor de mici cu aceasta anormalitate si impunerea indirecta a cetatenilor cu o orientare sexuala sanatoasa in intelegerea si tolerarea publica a acestui fenomen. De la toleranta s-a ajuns la stil de viata. Parade a homosexualilor ce implica si conotante sexuale, acordarea drepturilor de formare a unei familii prin casatorie, adoptarea copiilor de catre homosexuali a devenit un fenomen international. Se poate spune ca in citiva ani a fi adeptul orietarii heterosexuale inseamna a fi anormal. S-a ajuns ca si biserica crestina public sustine aceste relatii si se impune si poporului islamic acceptarea si toleranta motivindu-se ca scrieriile religioase trebuie adaptate realitatii de azi. Societatea este bolnava si ciuma „anormalitati” distruge fiinta humana ca individ cu constiinta, rupindu-se legatura cu divinitatea si orientarea oamenilor spre satisfacerea placerilor carnale, animalice.

La sfirsitul scrierii mele, nu voi trage concluzii. Fiecare din voi si-o poate face. Eu mi-am expus pararea si ma rog ca Allah swt sa ne lumineze mintile si sa putem mereu lua decizii corecte…Amin!!!!

luni, 26 decembrie 2011

Primii pasi in relatia hijab-eu

Vine iarna!!!! Desi afara timpul nu o arata insa filele din calendar ma duc cu gindul la sfirsit de an inceput de an nou. Lumea in jurul meu e in toi cu pregatirile de sarbatorile de iarna (Republica Moldova este o tara cu populatia majoritar creştină). Iar eu am decis ca la această  cumpănă de ani sa fac un pas important pentru mine si sufletul meu....Am decis sa incep a purta hijab ... Poate pentru unii din voi nu pare a fi un eveniment nu atit de wawwwwww...insa pentru mine este ...după percepţiile mele hijabul este atît pioşenie faţă de allah cît şi un semn pentru cei din jur ca sa ma poate identifica ca o musulmancă.

Nişte buni prieteni mi-au zis despre hijab următoarele lucruri (o să le reproduc pentru că le consider utile pentru oricare newmuslim şi este uşor sa le utilizezi ca ghid) – hijabul nu constă doar în acoperirea capului ....hijabul înseamnă aţi modifica comportamentul al modela astfel cu acoperirea corpului să se facă un tot întreg.

Deci dat fiind că eu nu sunt o fire care pot face schimbări radicale dar care a modificat destule în comportamentul său decînd am devenit musulmancă punctele la care lucrez (pentru că se mai necesită lucru ) sunt:
1)    Referitor la stil vestimentar:
a.    Pantaloni, blugi vs rochii, fuste – sunt sau cel puţin încă mai sunt adepta acestor piese vestimentare deoarece îmi pare că sunt mai liberă în mişcări dar ştiu foarte bine că acest lucru nu este recomandat unei persoane muslim. Mai nou fustele lungi şi rochiile îmi par mai calme, femenine, mai ferită de ochii trecătorilor. Aici ca atare dilema se rezolvă uşor prin schimbarea garderobei însă includerea ale celor 2 tipuri vestimentare într-un still moderat recomandat femeilor musulmane. Soluţii: Să ai bani sau dacă nu prea treptat să îţi imbunătăţeşti garderoba. Un still nici radical nici non muslim, o îmbinarea reuşită astfel ca să pot intra în parametrii generali islamici legaţi de vestimentaţia femenină dar nici să nu provoc controverse celor din jur. Scopul îmbrăcămintei islamice este de a proteja femeia, de a o face nevăzută prin masa de oameni, astfel că un still radicalist nu ar face dect să atragă şi mai multă atenţie asupra persoanei mele ...şi gata s-a dus toată modestia, trecerea neobservată prin mulţime. Inspiraţia referitor la ce îmbrac şi cum îmbrac vine uşor prin răsfoirea zecilor pagini online dedicate îmbrăcămintei islamice, ce să facem internetul ocupă un loc destul de mare în viaţa noastră.
b.    Hijab vs cap descoperit – pînă a începe a purta hijabul lumea de multe ori mă confundau cu majoritatea cerînd de la mine acelaş comportament. Comportament ce nu corespunde în multe cazuri, normelor islamice lucru care de cele mai multe ori mă deranjează astfel că parcă însăşi sufletul meu îmi cere să mă acopăr să port hijab. Au fost destule zile cînd îmi ziceam cînd o să port hijab lumea din jur va încerca să aibă un alt comportament. Acuma însă cînd port hijab am zile în care mă simt parcă sufocată, strînsă şi fără a mă putea afirma. Am zile cînd îmi vine să scot hijabul şi să îmi las creeri să respire, gîndurile să zboare să nu mă deosebesc de cei din jur. Da o să ziceţi că e o contradicţie în propriile idei şi gînduri. Aveţi dreptate pentru că asta pare a fi. Libertatea nelimitată şi uneori nesocotiă avută pînă la convertire o resimt ca un drog la care e greu să renunţi. Te simţi dependentă de cei din jur, ce zic ei de tine, cum te văd ei. Eu cred că această luptă este una „normală” tentaţiile în jur sunt multe iar stitul de viaţă şi contactul social cu cei din jur avută pînă la convertire şi acuma diferă, ce zic nu diferă ci sunt chiar opuse ca direcţie. Pînă la convertire: importanţă exagerată referitor la imaginea creată de tine pentru cei din jurul tău, modelarea comportamentului şi a gîndirii după „turmă”, tendinţa continuă de afirmare, şi de creare a imagine perfecte aplicate de cei din jur la persoana ta. După convertire: - concentrarea pe ce valorezi tu pentru tine însuţi şi în faţa lui Allah, mişcarea de turmă devine pentru tine doar un nor mare de praf de care vrei să scapi, lucrul asupra eu-lui tău astfel ca să îţi autoconturezi imaginea şi toate acestea în coodronanţă cu normele etice şi morale islamice. Însă mai este un aspect pozitiv de la purtarea hijabului care mă face să lupt cu mine însuşi şi să merg pe calea cea dreaptă. Hijabul îmi oferă o stare de linişte, împăcare sufletească, pentru ca încerc să respect normele morale şi etice islamice care duc la rîndul lor spre mulţumirea lui Allah Preamărit. În concluzie lupta aceasta va mai dura ceva timp important este dorinţ de a continua de a nu te lăsa pentru că „tu poţi face mai mult, pentru tine şi sufletul tău, intenţia să fie curată iar Allah îţi dă putere!!!!”.
2)    Referitor la comportament cadru moral:
a.        Tonalitatea vocii – dee am o tonalitate destul de ridicată astfel că uneori la emoţii (pozitve, negative nu contează) depăşesc normele de low voice şi calm down prescrisă în Kuran.
b.        Stările de nervi şi irascibilitate – da şi aici sunt expertă. Să ştiţi cred că la comportamentul moral e şi cel mai mult de lucru, dar incetisor cu ajutorul lui Allah (swa) o sa trecem şi de ele.
c.        Socializarea cu cei din jur – pe partea data sunt cele mai mari cutremure. Aici merge minimalizări de listă dure. Din necunoaştere mulţi aşa zişii prieteni, cunoscuţi vin cu exclamaţii dure referitor la decizia mea de convertire cu afirmaţii de genul „toţi bărbaţii musulmani is nişte curvari, da nu îmi schimb eu religia pentru un bărbat, da ţie îţi trebuie, cum aşa să nu consumi alcool, acuma ce o să stai aşa îmbrobodită etc” afirmaţii care nu au nici o legătură cu intenţia mea de convertire. Ei nu înţeleg că a te converti e o treabă serioasă, indiferent de ce religie, şi e important să o faci pentru sufletul tău, mentru necesităţile tale emoţionale şi nu pentru bărbaţi, bani, putere etc. Încercarea mea de a explica aşa zişilor prieteni, cunoscuţi motivele uneori sunt în zadar, şi singurul lucru pe care îl pot face este să mă îndepărtez de aceşti oameni. Aşa că de cînd port hijabul se strîng serios rîndurile „pritenilor, cunoscuţilor” pe deoparte, însă cresc rîndurile de noi prieteni în rîndul musulmaninlor în special celor de la noi pe de altă parte ... Allhamdulelah.
Convertirea mi-a adus schimbări mari în viaţă ..ALLHAMDULELLAAH mă simt ca o floare ce îmboboceşte...hijabul este o încercare pentru mine şi cei ce mă înconjoară ...însă e un lucru mic spre mulţumirea lui ALLAH..mai am atîtea de făcut ...aşa că nu renunţ la el aşa uşor ;) 

sâmbătă, 8 octombrie 2011

Preoţii – cei mai mari vrăjitori?

Zilele astea e forfotă mare în Chişinău, vine Patriarhul Rus Kirill. Lucru deloc important pentru mine ca musulman, însă asta pînă cînd zilele acestea am dat nas în nas cu un panou publicitar dedicat acestuia. Dat fiind că era intersecţie şi aşteptam schimbarea culorii semaforului mi-am permis să îmi îndrept privirile către acest panou pentru cîtva momente, destule însă să mă facă să îmi pun cîteva întrebări. Acest Kirill în poza respectivă este înţolit de sus pînă jos plin de îngeri brodaţi cu cîteva rînduri de cruci şi iconiţe la gît şi cu o cruce afişată în vîrful capului. O adevărată păpuşă împăiată cu exces.
Şi iată aşa la o cumpănă de drumuri am început să îmi pun întrebări sau mai bine zis să îmi amintesc încă odată de ce m-am convertit la islam şi ce ne învată Allah (swt) prin sfîntul Kuran. Deci uitîndu-mă la acel papiţoi mi-am zis că ar fi bine să scriu o postare pe blog-ul meu despre influenţa păgînă asupra creştinismului, talismanele şi însemnele religioase ca metodă de vrăjitorie lucruri atît de condamnate în Kuran şi lucruri atît de intens folosite în creştinism (în cazul nostru, creştini ortodocşi).
          Deci pentru început un scurt incurs în partea teoretică a elementelor pe care le voi aborda.

Despre păgînism:  Lumea antică era foarte bine organizată din punct de vedere religios. Existau temple, preoţi, colegii sacerdote, slujbe, cărţi speciale de rugăciuni. Religia jucaun rol major în civilizaţia antică alături de stat şi armată (considerată stâlpul Imperiului).
Conceptul de păgân nu exista. Cuvântul păgân vine din latină (paganus) şi înseamnă ţăran. Creştinii i-au denumit astfel pe preoţii antici şi pe cei care credeau în zeii păgâni deoarece religia antică se păstra cel mai bine la ţară, acolo unde ţăranul era foarte bine legat de natură, era foarte superstiţios şi interpreta orice semn din natură ca semn al divinităţii. Ultimele temple antice au fost templele păstrate la ţară iar ultimele populaţii creştinate cu forţa au fost cele de la ţară.
De altfel locuitorii satelor au reuşit şi să transforme unele sărbători antice în sărbători creştine schimbând doar numele zeilor din zei în sfinţi dar păstrând intact ritualul şi ceremonialele.
Astfel sărbătoarea cinstirii morţilor în vechea religie era sărbătoarea numită Lemuria. În această zi se oferea pomană pentru sufletele celor dispăruţi. Puternic ancorată în viaţa poporului, această sărbătoare dăinuie şi în zilele noastre.
Numai că în loc să se spună că s-a dat pomană în numele lui Jupiter şi a lui Pluton (zeul morţii) se spune acum că s-a dat pomană în numele lui Isus!
Practicile privind interpretarea semnelor naturii, citirea în măruntaie de păsări, descântece, vrăji, ingrediente magice, ritualuri sacre s-au păstrat cel mai bine la ţară. De-a lungul generaţiilor viitoare aceste lucruri, însă, au fost deformate copios, păstrându-se doar un simulacru de ritual. Tot în zonele rurale se păstrează nealterate credinţa în spiritele munţilor, apelor, pădurilor metamorfozate sub diferite forme: zâne, spiriduşi, spectre, fantome.
Nimfele au fost transformate în zâne, driadele şi nereidele au luat formă de zâne şi spiriduşi şi tot aşa. (…)
Neînţelegând religia antică şi dorind să o denigreze neîncetat creştinii au introdus noţiunea de păgâni şi păgânătate.
În timp, a spune despre cineva că este păgân semnifică a fi fără Dumnezeu, a fi ateu, a fi un om rău, a nu respecta tradiţiile religioase şi a te gândi cum să faci cât mai mult rău.
Eticheta păgân se aplică în zilele noastre şi celor care nu împărtăşesc aceeaşi religie ca majoritatea. Termenul de păgân are aşadar un sens peiorativ. El a fost impus într-o anumită perioadă istorică de către iudei şi creştini credincioşilor în zei şi apoi a fost impus de puterea maselor celor care nu împărtăşeau religia ţării de origine.
Pentru a denigra religia antică, creştinii au generalizat termenul de păgâni şi păgânătate pentru toate religiile popoarelor inclusiv cele primitive din Africa şi America de Sud care practicau sacrificii umane .Preluat: Gheorghe Razvan Gabriel, Conflictul dintre pagansim si crestinism, Editura Mondoro.
Despre creştinism: Ca orice monoteism, creştinismul a manifestat în bimilenara sa istorie o apreciabilă cantitate de intoleranţă atât de tipică acestei forme speciale de religie. Cuvântul "creştin" vine din limba latină populară, de lachristianus, derivat de la Hristos, deoarece Iisus/Isus din Nazareth este considerat în religia creştină ca fiind Mesiaşi fiul lui Dumnezeu. Cuvântul "Hristos", în limba greacăΧριστός Christós, "cel uns", este traducerea din limba ebraică a cuvântului משיח Maşiah (arabă مَسيح Masīh).
Instituţia specifică creştinismului este Biserica. Autoritatea doctrinală este Sfânta Scriptură sau Biblia, la care se adaugă, în ortodoxie şi catolicism, tradiţia Bisericii, iar pentru catolicism şi Magisteriul bisericesc, reprezentat de autoritatea papei.
Nucleul fundamental al credinţei creştine constă în afirmarea lui Dumnezeu — creator al universului (şi, prin urmare, al omului), fiinţă plină de iubire şi de grijă părintească (într-adevăr, Crezul creştin enunţă: „cred într-unul Dumnezeu, Tatăl atotşiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute”), constituit în trei persoane distincte în relaţie, dar egale în natură.
În Iisus Hristos este recunoscută o dublă natură: divină şi umană, fiecare dintre ele deplină. Credinţa creştină că după moartea sa pe cruce Iisus Hristos a înviat din morţi, se constituie în teologia creştină ca dovadă a acestei duble naturi. Istoric vorbind, chestiunea naturii lui Iisus Hristos a fost un motiv de mari dispute între adeţii săi încă de la începuturile creştinismului şi punctând cu crize şi dispute istoria acestei religii până astăzi.
Majoritatea denominaţiunilor creştine afirmă fidelitatea sa faţă de esenţa creştinismului primordial, în ciuda formei schimbate. Creştinismul mai poate fi definit ca „religia cărţii”, datorită importanţei textelor sacre şi a referinţei la aceste texte ale revelaţiei adunate în Biblie, dar această etichetare („religia cărţii”) a fost făcută de reprezentanţi ai islamului, creştinismul fiind religia lui Hristos, cel înviat.
Totuşi conţinuturile doctrinare esenţiale care îl caracterizează au fost elaborate în decursul secolelor şi au dus la apariţia multor confesiuni religioase, care – în diferite feluri – îşi exprimă legătura lor cu acest patrimoniu doctrinar comun.
Biserica creştină este o instituţie concretă, cu statut juridic şi cu istorie politică; ea se consideră trupul mistic al lui Iisus Christos şi îşi asumă sarcina de a propaga învăţătura acestuia, ca întemeietor al ei; în acest cadru, a afirma a avea un rol matern şi pedagogic faţă de credincioşi (fiind, într-o formulare catolică, mater et magistra ).
Despre talismane: Talisman (arab. tilsam = chip vrăjit) poate fi purtat pe îmbrăcăminte, sau să fie păstrat încasă.
Considerat de științele oculte pseudoștiințifice sau de cei superstițioși ca obiect cu puteri magice care apără persoana care o poartă împotriva bolilor, relelor fiind aducător de noroc. Se deosebește de amulet care are rolul de apărare precis conturat.
La început erau folosite în acest scop icoane din metal sau piatră, acest obicei fiind cunoscut din perioadele antice, a Babilonului, Egiptului antic, credința este preluată în Evul Mediu, fiind completată cu „cuvinte magice” sau „semne magice”, acest obicei existând și în Orientul îndepărtat din cultura chineză.
Cu toată opoziția bisericii creștine, unii cred și azi în talismane, obiecte aducătoare de noroc ca:  picior de iepure, trifoi cu patru foi,  potcoava de cal.
Cuvântul talisman vine de la grecescul “telesma”. Telesma, este termenul folosit de Hermes Trismegistul atunci când vorbeşte de “forţa tare a tuturor forţelor”, şi despre care spune: “Soarele îi este tată, luna îi este mamă, vîntul a purtat-o în pântec şi pământul îi este dădacă”. Un talisman este deci un obiect (piatră, floare, insectă, inel, brăţară...) purtător al unei forţe cu care a fost impregnat fie de către natură, fie de către o fiinţă foarte puternică în lumea psihică. Numai cel ce ştie să fuzioneze cu “forţa tare a tuturor forţelor”, cu Fiinţa supremă, cu Creatorul poate prepara talismane cu adevărat operante şi puternice.
De ce credeţi că vor oamenii talismane? În general, pentru a obţine succese, pentru a dobândi puteri, şi în acel moment seamănă acelui rege care întreţine o armată de mercenari. Pentru prepararea unui talisman ei fac uz de violenţă, obligă astfel fiinţele lumii invizibile să-i servească. În spatele acestei dorinţe de a avea un talisman sunt cel mai adesea ambiţia şi lenea. Vrem să reuşim sau să ne protejăm şi ne spunem: “Dacă voi avea un talisman pot să dorm liniştit, alţii vor veghea în locul meu”. Astfel vrem să ne realizăm dorinţele fără a face nici un efort. Încetăm să mai muncim, să studiem, să reflectăm, să medităm, să ne rugăm, bazându-ne numai pe puterea talismanului. Natural, există şi excepţii, dar în general, oamenii utilizează talismanele căutând protecţia a ceva din exterior: ei închiriază mercenari fără a dezvolta în ei virtuţi, care sunt adevăraţii lor protectori. De aceea, chiar dacă posedă un talisman puternic, acesta îşi pierde puţin câte puţin puterea.

Din materialul de mai sus vedem clar că în teorie păgînismul, creştinismul şi instrumentele vrăjitoreşti păgîne – talismanele nu au nimic în comun ba chiar creştinismul condamnă aceste practice. Realitatea este însă cu totul alta iar elementele de vrăjitorie şi păgîne sunt infiltrate adînd în creştinism. Elementele simbolice atît de practicate în creştinism ca – icoane, cruciuliţe, îngeri şi sfinţi desenaţi, bucăţi de rugăciuni imprimate şi păstrate în poşetă, brăţări cu imprimeuri religioase toate sunt elemente de păgînism inclusiv talismane. În viaţa spirituală, nici mijloc exterior nu poate acţiona într-un fel durabil dacă omul nu trăieşte o existenţă pură şi cu bun simţ. Numai că, deoarece nu se explică aceste adevăruri oamenilor, ei îşi fac iluzii. Ei poartă cruci crezând că, dacă Iisus i-a salvat vărsându-şi sângele pe cruce, simbolul acestei cruci îi va salva. În creştinism, au existat tot timpul mistici care au adorat faţa lui Cristos, considerând-o ca pe un talisman care putea să-i lumineze şi să-i protejeze de tot răul. Feţele marilor sfinţi sunt de asemenea talismane eficace. Oamenii le utilizează încă.
Deci practic feţele bisericeşti condamnă vrăjitoria atunci cînd este practicată de vrăjitori şi susţine aşa zisele slujbe de noapte unde se desfac vrăjile, se scot duhurile rele din trupurile posedate, de desfac legătura căsătorie etc. Să nu mai zicem şi de lucruri negative pe care popii pot să le facă în timpul slujbelor, se ştie că dacă ţi s-a făcut o nedreptate sau ţi s-a furat ceva poţi da la biserică „la slujbă” şi tot răul făcut se întoarce către cel vinovat. Sau cînd cu intenţii rele pui numele unei persoane vii să fie pomenită la morţi şi se zice că persoana dată în scurt timp v-a păţi ceva crunt. Apoi elementele legate de talismane – să porţi cruce la gît că Isus să te păzească, să ţii icoana sfîntului tău ca să te ajute în viaţă, să porţi o anumită rugăciune scrisă la tine, pentru succese, drum uşor etc. Toate aceste elemente de păgînism, vrăjitorie sunt în creştinism însă se motivează folosirea lor prin faptul că acestea vin de la dumnezeu nu de la diavol.Să fie chiar aşa? Să îi placă lui Dumnezeu toate elementele de idoalizare pe care le foloseau oamenii păgîni? Sau feţele religioase au deformat adevărul incluzind masive elemente păgîne anume de a fi mai „confortabilă” convertirea l-a creştinism, fără ca peroana să renunţe la multele sale obiceiuri păgîne. Să nu uităm aici şi elementele de tribut în bani şi produsele – jertfele păgîne astăzi pomentele creştine. La naştere plăteşti, la căsătorie plăteşti la moarte plăteşti ... totul înseamnă pomene şi jertfe în numele bisericii şi respectiv dumnezeu.

Ca concluzie la acest subiect cred că cel mai simplu este să analizaţi poza de mai jos  - Feţele bisericeşti sunt cei mai mari vrăjitori şi cei mari adepţi ai vrăjitoriei, practicate din păcate în numele lui Dumnezeu.

ATENTION: Soon I will post the english version too INSHALLAH.